miercuri , 23 mai 2018
Home / Strategii Pariuri / Totul despre pariuri pe Serie A
serie A

Totul despre pariuri pe Serie A

Serie A – prima ligă din Italia – este una dintre cele mai puternice şi mai urmărite din lume încă de la înfiinţarea ei în 1898.

Puţine campionate se pot bucura de imaginea pe care o are pe glob Il Calcio, iar asta nu avea cum să nu fie speculată şi la pariuri.

 

Istoricul Serie A. Importantă pentru pariori de la celebrul Pronosport

În România, Serie A a început să fie fructificată de microbiştii inspiraţi încă din 1954 când Loteria Română a implementat Pronosport, un joc cu 13 meciuri la care se puteau ghici rezultatele, iar câştigurile se ofereau pe trepte.

Pariurile sportive în forma actuală au dus acest joc la un nivel superior.

Serie A a devenit una dintre cele mai importante ligi din lume pentru pariori şi datorită predictibilităţii oferite, fiind un campionat echilibrat, unde surprizele şi-au făcut tot timpul rar apariţia.

 

Juventus, Milan şi Inter sunt cele mai puternice echipe din Serie A

Vezi o colectie de goluri din sezonul 2017-2018

Serie A e un campionat dominat de câteva echipe de tradiţie, dar în anii romantici ai fotbalului şi-au mai făcut loc spre titlu şi alte formaţii dispărute din prim-plan între timp.

Amintim dintre acestea doar pe Pro Vercelli, de 7 ori campioană la început de secol XX, Casale, campioana din 1914, şi Novese, campioana din 1922.

În epoca modernă nu putem vorbi însă decât despre recordmena Juventus, 33 de titluri în palmares, inclusiv ultimele 7. Concitadinele AC Milan şi Internaţionale Milano au fiecare câte 18 şi doar împreună îi depăşesc pe torinezi.

Alte echipe puternice, dar cu puţine trofee în vitrină sunt AS Roma, de 3 ori campioană, ultima dată în 2001, Lazio, de două ori campioană, ultima dată în 2000, şi Napoli, de asemenea de două ori campioană, ultima dată în 1990, cu Maradona în echipă.

 

Serie A are 20 de echipe şi se desfăşoară după sistemul vară-vară

Prima ligă italiană a avut de la început 18 echipe şi s-a jucat după sistemul competiţional august-mai în toată istoria ei de 120 de ani.

Numărul echipelor a mai oscilat însă între timp în funcţie de mai mulţi factori, inclusiv Al Doilea Război Mondial, când a scăzut la un minim de 16 cluburi pe prima scenă.

Din 2004, de când campionatul a fost rebrenduit şi poartă numele Seria A Tim, se desfăşoară cu 20 de echipe din care primele patru se califică garantat în grupele Ligii Campionilor, începând cu acest an, iar ultimele trei retrogradează. Până în 2005 a existat un play-off pentru stabilirea campioanei şi a reprezentantelor din cupele europene, dar în ultimii 13 ani nu s-a mai jucat altceva decât cele 38 de etape regulare.

 

Serie A, un campionat bine reprezentat în Europa

Forţa fotbalului italian este dată şi de rezultatele magnifice obţinute de cluburile din peninsulă pe continent.

Serie A are în palmares 12 Ligi ale Campionilor şi 9 Ligi ale Europei/Cupe UEFA, la ambele capitole pe locul 2 în Europa după spanioli.

Italienii cu cele mai bune cifre la prima categorie sunt cei de la AC Milan, 7 Ligi ale Campionilor câştigate, iar la Cupe UEFA cel mai bine stau Juventus şi Inter, ambele cu câte 3 trofee în vitrină.

 

Calciopoli, cel mai mare scandal legat de pariurile trucate

Italia e patria care a dat lumii celebra “Mafie”, iar după ce au fost speculate la greu alcoolul, drogurile sau jocurile de noroc, nici pariurile sportive nu puteau scăpa de manipulările unor oameni cu mai puţine scrupule.

Deşi s-a vorbit mult de-a lungul anilor de blaturi la pariuri în Serie A, niciodată nu s-a demonstrat nimic la nivel înalt. Buboiul s-a spart însă în 2006, când Procuratura a descins la sediile lui Juventus, AC Milan, Fiorentina şi Reggiana şi a creat dosarul Calciopoli, cea mai mare lovitură dată cluburilor italiene în istorie.

În final s-a lăsat cu 20 de condamnări individuale şi cu câteva depunctări.

Cel mai scump a plătit însă Juventus, care a fost retrogradată în Serie B, a fost depunctată cu 9 puncte, iar titlurile din 2005 şi 2006 i-au fost retrase.

Luciano Moggi, patronul lui Juventus şi cel considerat capul reţelei de aranjamente la pariuri, a fost interzis din fotbal pe viaţă.

 

Cele mai întâlnite tipuri de pariuri în Serie A sunt cele pe goluri

Serie A este unul dintre campionatele denumite “Big” de pariori şi în ciuda faptului că italienii au rămas cu nişte suspiciuni după celebrul Calciopoli, acesta rămâne în topul ofertelor.

Pe italieni se poate paria aproape orice, iar variaţiile sunt fără număr în ziua jocurilor, când se mai completează oferta şi cu pariurile speciale.

Deşi italienii au creat celebrul “Catenacio”, adică acel joc defensiv perfect, în ultima vreme au pierdut această imagine şi în Serie A se marchează foarte mult.

golgheteri serie A

Astfel, ambele marchează sau minimum 3 goluri în meci sunt printre cele mai celebre tipuri de pariuri pe campionatul italian.

Echilibrul partidelor face însă ca şi egalul la pauză sau la final să fie printre alegerile preferate ale pariorilor.

Vă oferim şi un argument în acest sens: 15 echipe din 20 au o medie de peste 2,5 goluri marcate pe meci în primele 32 de etape ale sezonului în curs, care e aproape adjudecat de Juventus.

 

Analiza meciurilor din Serie A este foarte importantă

Ca în orice campionat şi în Serie A analiza partidelor pe care le aveţi în vedere pentru pariere poate fi secretul unui câştig frumos.

Asta pentru că informaţiile despre forma de moment, jucători indisponibili sau istoricul dintre cele două echipe se pot dovedi decisive.

Spre exemplu, dacă vrem să pariem ceva la Fiorentina – Lazio atunci trebuie să ştim că toscanii primesc greu gol şi cu atât mai puţin pe teren propriu, că Immobile, golgheterul la zi al campionatului Italian, are ceva probleme de sănătate şi e incert, iar Fiorentina este una dintre cele şase echipa care n-au pierdut în ultimele cinci meciuri.

Desigur, norocul face parte din joc, dar cu asemenea analize făcute la rece puteţi reduce din hazard şi să vă optimizaţi şansele la câştig.

 

Superbet, una dintre cele mai bune case de pariuri la care putem juca Serie A

Am fi şocaţi să descoperim o casă de pariuri sănătoasă la minte şi care să nu aibă în ofertă campionatul italian, dar trebuie să ştim că, într-adevăr, unele sunt mai bune decât altele când vine vorba să pariem pe Serie A.

La o scurtă analiză observăm însă că Superbet se detaşează puţin faţă de restul, din mai multe motive.

În primul rând pentru că pe www.superbet.ro se transmit în sistem live-stream toate meciurile dintr-o etapă, pe care le poţi vedea inclusiv pe telefon sau tablet dacă ai mizat măcar 2 lei.

live serieA

Un al argument în favoarea celor de la Superbet este şi acela că din Serie A sunt alese constant meciuri pentru cotele mărite de la categoriile Supercotă, Super Extra şi Super 6.

Nu în ultimul rând, majoritatea meciurilor din Serie A sunt împănate în ziua jocurilor cu variante de pariuri speciale pe marcatori, cartonaşe sau penalty-uri.

Bineînţeles, Fortuna, Stanleybet, la colt de stradă şi online, sau Betano, Winnmaster şi Unibet, doar online, vă pot de asemenea satisface pretenţiile în materie de Serie A.

 

Derby-uri celebre aduc cartonașele galbene şi roșii

Unul dintre pariurile iubite de jucători sunt cele pe numărul de cartonaşe galbene sau dacă se ajunge sau nu la cel roşu.

Logic, cele mai multe şanse să se întâmple asta sunt în derby-urile grele ale Serie A, cum sunt Milan – Inter, Roma – Lazio, Sampdoria – Genoa, Chievo – Verona sau Napoli – Juventus.

Zuculini, de la Verona, este cel mai eliminat jucător al sezonului în Serie A, acesta fiind trimis la cabine de trei ori, o dată în chiar derby-ul local amintit mai sus.

Radu Ştefan este şi el printre cei mai indisciplinaţi jucători ai lui Lazio, acesta încasând chiar cu Roma ultimul galben din palmares, iar Romagnoli, de la Milan, a fost la fel de des sancţionat, bineînţeles inclusiv în derby-ul cu Inter.

Aşadar, da, e o strategie bună să mizaţi pe cartonaşe în derby-urile celebre din Serie A.

jucatori serieA

 

Unde vedem Serie A la TV

Fotbalul este pariat de mulţi şi pentru că se priveşte cu alţi ochi şi cu emoţii amplificate dacă există şi speranţa unui câştig financiar direct la finalul lui, în afara delectării aferente generate de simpla pasiune.

În ceea ce priveşte Serie A, microbiştii şi pariorii de pe teritoriul României au deocamdată o singură variantă de vizionare a acestui campionat: programele Digi din reţeaua RCS-RDS.

Această companie a achiziţionat drepturile de transmitere pentru sezoanele 2015-2016, 2016-2017 şi 2017-2018, ceea ce înseamnă că de la avră orice e posibil.

Şefii Serie A au refuzat prima ofertă pentru reînoirea contarctului pe încă trei sezoane, 2018-2021, şi oricine poate intra în licitaţie.

Telekomsport, celălalt gigant de pe piaţa televiziunilor sportive din România, e de asemenea interesat de Serie A şi încearcă să “fure” acest campionat de la RCS-RDS.

 

Recomandăm pariurile antepost pe Serie A

Paulo-Dybala
Paulo Dybala

Campionatul Italian este unul dintre cele mai predictibile din Europa şi dacă de la o etapă la alta mai vedem câte o surpriză  de moment, pe termen lung sita cerne aşa cum se aşteaptă toată lumea. Acest lucru e demonstrat şi de actualul clasament în care le vedem pe Juventus, Napoli, Lazio, Roma, Inter, Milan şi Fiorentina exact în această ordine pe primele şapte trepte.

Astfel, torinezii campioni, Roma şi Napoli pe loc de Liga Campionilor şi Fiorentina măcar în Liga Europa, toate pariate încă dinainte să înceapă sezonul de Serie A, vă puteau aduce cote frumoase, fiecare peste 2, şi ar fi ieşit lejer.

Printre recomandările noastre sunt, astfel, aceste pariuri antepost, demne de ţinut minte măcar pentru stagiunea viitoare.

Summary
Review Date
Reviewed Item
serie A
Author Rating
51star1star1star1star1star

STAI! Citeste si despre

Marja cotelor la casele de pariuri – cum să o folosești în avantajul tău!

Marja cotelor la casele de pariuri este la fel ca adaosul comercial în economie. Casele …

Money management și cele 3 strategii principale la pariuri

Money management: este considerat procesul prin care îți gestionezi sumele pe care le ai disponibile …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *