Criteriile după care judecăm loteriile internaționale sunt dezbătute și analizate atât de presă cât și de participanți. Desigur, ideea generală a unei loterii este câștigul mare obținut cu bani puțini. A deveni bogat peste noapte este visul care fascinează mintea umană aflată în căutarea câștigurilor. Sunt o mulțime de loterii naționale și transnaționale. La majoritatea acestora avem acces online și offline, prin intermediul agențiilor de pariuri.
Este cunoscut faptul că o versiune de keno s-a jucat în China în timpul dinastiei Han. Și romanii au inventat o loterie pentru a colecta fonduri necesare proiectelor imperiale. Dar loteriile nu au fost utilizate doar pentru asta. În sec. 6 î.H. atenienii au realizat că voturile publice pot fi cumpărate cu ușurință, așa că au inventat un dispozitiv numit kleroterion pentru a asigura corectitudinea și extragerile echitabile. Toți bărbații cu vârsta peste 18 ani își punea numele în kleroterion iar liderii erau aleși prin extragere.
Casele de pariuri cu cele mai bune cote la Ungaria Putto
Putem să ne gândim că loteriile au multiple scopuri și pot fi utilizate în mai multe domenii. Pentru un jucător însă, este mai puțin important acest aspect. Când jucăm o facem pentru a obține un câștig în bani sau distracție. De cele mai multe ori, câștigurile financiare sunt cele care ne motivează și ne fac să ”ne încercăm norocul”.
Ce puteti citi in acest articol
Criteriile după care judecăm loteriile internaționale
Știind faptul că există multe loterii la care putem avea acces, ne putem schița câteva criterii după care să analizăm loteriile internaționale.
O loterie excelentă Ungaria Putto – joacă numerele tale norocoase și câștigă
Legitimitatea
O loterie garantată de un stat sau mai multe oferă siguranță și încredere. Licența pentru o anumită țară sau zonă este și ea foarte importantă. Să jucăm la o loterie nerecunoscută și neauditată presupune un risc care nu merită nici măcar încercarea.
Faptul că o loterie este lansată, susținută și condusă de către o autoritate guvernamentală oferă încredre jucătorilor. Încredere în faptul că ne luăm câștigurile, oricât ar fi de mari.
Frecvența extragerilor la loteriile internaționale
Majoritatea loteriilor naționale sau transnaționale au extrageri săptîmânal sau bisăptămânal. De exemplu, extragerile la Powerball au loc în fiecare zi de Miercuri și Sâmbătă, la Mega Millions bilele norocoase se extrag în fiecare zi de Marți și Vineri.
Pentru jucătorii împătimiți, frecvența extragerilor este esențială. Acesta este și motivul pentru care loteriile de tip Keno au luat avânt. Cu extrageri la fiecare 5 minute (uneori chiar 4 minute), oferă mai multă adrenalină iar rezultatul este cunoscut în timp mai scurt.
Grecia Kino, Italia Keno, Ungaria Putto sunt doar câteva dintre aceste loterii la care putem juca la fiecare 5 minute în timpul zilei.
Polonia Keno (20/70) – cel mai rapid joc de keno
Mărimea jackpot-ului
Jackpot-ul se formează din mici fracțiuni ale mizei celor care participă la o loterie. Să zicem că 0.00016 din miza pe care o pariem se duce în fondul Jackpot. Cu cât se acordă mai greu, cu atât mărimea jackpot-ului are tendința să crească.
Este influențat de numărul jucătorilor, valoarea cumulată a mizelor și algoritmii de acordare. De cele mai multe ori, algoritmii de acordare nu sunt făcuți publici. Sunt însă auditați și certificați de organizații independente care validează corectitudinea acordării. Pentru că știm, un jackpot se acordă aleator, însă, adesea trebuie să îndeplinești niște criterii.

Fiind un joc de noroc nu vrem să împărţim norocul cu alţii, nici să-i inspirăm. Mulți jucători experimentați recomandă să spunem și la alții schemele noastre de joc sau numerele pe care mizăm.
Numărul mediu al jucătorilor
Aici apare un paradox. Dacă numărul jucătorilor este mare, atunci mărimea jackpot-ului este proporțională. Pe de altă parte, șansele ca să fie alocat mai multor jucători cresc.
Valoarea jackpotului creşte odatã cu numãrul de participanți la joc iar câștigurile sunt alocate în mod aleator şi automat. În funcție de cum este dimensionat, acesta poate atinge un plafon lunar, zilnic sau chiar orar.
Sunt destule motive care să ne facă să căutăm cât mai multe informații despre o loterie. Câți jucători, care sunt câștigurile maxime acordare, care este frecvența acestora, cum sunt jackpot-urile și cum se acordă. Iar lista de întrebări poate continua.
Cum jucăm la Grecia Kino (20/80) – sfaturi, ponturi și idei ca să pariem mai ușor
Accesibilitatea
O loterie trebuie să fie accesibilă jucătorilor indiferent de mediul din care provin. Da, poate că online pare mai ușor să jucăm la o loterie din Canada sau din Finlanda, însă este doar aparent.
Atâta timp cât putem juca la agențiile stradale la numeroase loterii internaționale, accesibilitatea este evidentă. Sunt însă și cazuri când nu avem acces complet la o anumită loterie. La fel de bine, se poate întâmpla ca unele loterii să fie oferite doar de anumiți operatori.
Tot la acest capitol intră și valoarea cotelor. De exemplu, atunci când știm că un număr are cota @3.40, putem evita să jucăm la @2.90.
Canadian government moves to legalize single-event sports betting
Trasparența extragerilor la loteriile internaționale
Să putem verifica în timp (aproape) real toate extragerile de la loteria la care jucăm presunem transparență și responsabilitate.
Tendința generală pe plan mondial este de a păstra puterea de decizie a statului, pentru a nu permite apariția fraudelor și implicarea organizațiilor de tip mafiot. Chiar si în cazul loteriilor care sunt administrate de companii private, sau mixte, statul își păstrează acest foarte important rol de reglementare și controlo în vederea desfășurării corecte a acestor activități. (sursa www.fdsc.ro/documente/23.pdf)
Popularitatea marilor câștiguri
Loteriile naționale sunt o opțiune mai bună decât cele independente, dar premiile variază de la o țară la alta. Germania Lotto, Italia SuperEnalotto, și Brazilia Mega Sena sunt alegeri excelente pentru jackpoturile mari.
EuroJackpot EuroMillions oferă limite maxime la jackpot-uri care nu pot depăși 90 de milioane EUR și, respectiv, 190 milioane EUR. Cu toate acestea, chiar și aceste premii sunt mult mai tentante decât la multe loterii naționale. În ceea ce privește marile câștiguri, Mega Millions și SUA Powerball sunt în fruntea listei celor mai mari jackpoturi din istoria loteriei.
Loteriile internaționale sunt și vor fi din ce în ce mai atractive. Ușurința cu care putem juca, faptul că nu avem nevoie de prea multe cunoștințe, tentația câștigurilor și distracția contribuie pe deplin.