sâmbătă , 23 februarie 2019
Home / SLIDESHOW / FRF vrea banii caselor de pariuri | Pariorii pot ajunge să plătească taxe ca să mizeze pe jocuri din ligile de fotbal românești

FRF vrea banii caselor de pariuri | Pariorii pot ajunge să plătească taxe ca să mizeze pe jocuri din ligile de fotbal românești

Federația Română de Fotbal (FRF) vrea să ia banii caselor de pariuri și a inițiat un proiect prin care să modifice legea Sportului și să pună mâna pe niște bani. Bineînțeles, de la casele de pariuri. Deși are un sponsor în cei de la Fortuna, FRF vrea să facă această “sponsorizare” obligatorie prin efectul legii.

Totul a pornit de la acest Proiect de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.38/2017 privind modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000, care poate fi analizat pe site-ul Camerei Deputaților.

camer-deputatilor-logo

FRF vrea să își tragă bani de la operatorii de pariuri

Pe scurt, FRF încearcă să impună un proiect de lege prin care casele de pariuri să fie reglementate atât de ONJN cât și de FRF, adică un proiect de lege  prin care federațiile sportive, în special FRF, vizează bani din partea caselor de pariuri. Mai precis, un procent exact din încasările caselor de pariuri. În caz contrar, se solicită ONJN, autoritatea care reglementează piața și care acordă sau ridică licențele operatorilor, să le suspende activitatea.

Mă aștept ca FRF să ceară, în curând, bani celor de la Real Madrid sau FC Barcelona, motivând că jucători români au trecut pe acolo și au încasat salarii și prime de joc.

Ideea este înspăimântătoare pentru că orice taxă procentuală impusă caselor de pariuri s-ar reflecta asupra pariorilor, până la urmă clienții fiind cei dezavantajați. Și asta s-ar vedea la orice bilet de pariuri, pentru că ar putea figura “Taxa FRF” 2% sau 3% pe biletul emis. Nu știu dacă celor de la FRF le-au fost delegate atribuțiile ANAF dar ar putea și controla operatorii de pariuri, pentru a verifica modul corect în care încasează taxa.

frf-sigla

Adică FRF vrea să beneficieze de niște fonduri fără nicio implicare și fără niciun efort. Sunt cunoscute rezultatele dezastruoase ale echipei naționale și scandalurile legate de fostul antrenor, Daum.

Burleanu și Daum sursa: sptfm.ro
Burleanu și Daum sursa: sptfm.ro

Revenind la dorințele FRF, ONJN susține, pe bună dreptate, că nu poate face așa ceva, în condițiile impuse de inițiatorii legii. Priviți cum arată încercarea FRF:

”Federația Română de Fotbal a inițiat propunerea de reglementare legislativă care face subiectul articolului publicat de dumneavoastră într-un context care îndreptățește Federațiile sportive din România să beneficieze de drepturile care li se cuvin.

Astfel, Federațiile sportive dețin în acest moment drepturile tv, drepturile de sponsorship, merchandising și ticketing din evenimentele sportive și competițiile pe care le organizează, dar nu și drepturile din pariuri sportive. Această realitate continuă să existe în ciuda poziției clare a Parlamentului European care, în 2011, prin Raportul Creutzmann, ”reafirmă poziția sa că pariurile sportive reprezintă o formă de utilizare comercială a competițiilor sportive” și ”recomandă ca toate competițiile sportive să fie protejate împotriva utilizării lor comerciale fără autorizație, în special prin recunoașterea dreptului de proprietate al organizatorului competiției, nu doar pentru a asigura o redistribuire financiară corectă pentru beneficiul tuturor nivelelor sportive profesioniste și amatoare, dar și ca o modalitate de întărire a luptei împotriva fraudei în sport, în special a manipulării rezultatelor sportive”.

Mai mult decât atât, alte țări europene, precum Franța sau Polonia, au reglementat deja legislația în sensul afirmării dreptului de organizator asupra veniturilor din pariurile sportive sau în direcția confirmării dreptului de proprietate intelectuală asupra competițiilor.

Federația Română de Fotbal este inițiatoarea acestui demers, însă modificarea cadrului normativ reprezintă interesul comun al tuturor Federațiilor sportive relevante din România (baschet, handabal, tenis, atletism etc.), care susțin proiectul, alături de Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Să nu uităm faptul că, începând din 2010, procentul din încasările Loteriei Române nu mai reprezintă o sursă de venit pentru Federații.

Legitimitatea inițiativei FRF este incontestabilă, câtă vreme poziția publică susținută de noi specifică în mod clar destinația acestor surse de venituri venite din pariuri sportive: investiții în dezvoltarea sportului la nivel de copii și juniori și dezvoltarea sportului de masă.

Cât despre orice alt interes FRF privind presupuse intervenții în licențierea operatorilor de pariuri sportive, total nefondate și neadevărate, în proiectul de modificare normativă se prevede clar faptul că negocierea se face “în mod transparent și nediscriminatoriu”, modelul folosit de toate Federațiile sportive fiind asemănător vânzării drepturilor tv, unde sunt diferite reglementări în domeniu asumate de Consiliul Concurenței.

Invităm alături de noi și Ministerul Sportului în acest demers care își dorește să consacre drepturile Federațiilor sportive din România, pentru că este nevoie de susținerea firească a celor care reprezintă interesele sportului românesc la cel mai înalt nivel. Asta dacă ne dorim să contribuim cu adevărat la dezvoltarea celor mai sensibile zone din sport, la nivel de copii și juniori” (textul este prezentat în libertatea.ro).

Privitor la chestiile de mai sus, ONJN și-a spus punctul de vedere, legea nefiind aplicabilă.

 ”Este vorba despre un Proiect de Lege de aprobare  a OUG 38/2017, care a trecut de Senat, unde a suferit unele modificari și care a ajuns acum la Camera Deputaților. Conform acestor modificări, federațiile sportive, (cea de fotbal și altele), vor să oblige operatorii de pariuri să le dea procent din câștiguri, în baza unor contracte negociate între federații si operatorii de pariuri. Propunerea este preluată după modelul francez și bazată pe ideea că federațiile pot exploata în orice fel rezultatul competițiilor pe care le organizează. ONJN a dat un aviz negativ, de respingere, pe proiectul modificat de la Senat, deoarece sunt mai multe aspecte ce sunt cel puțin neconforme.

onjn-sigla

Legea, în această formă, nu poate fi aplicabilă, din punctul nostru de vedere. Ea spune, spre exemplu, că, dacă federațiile nu se înțeleg cu operatorii, ONJN trebuie să le ridice acestora din urma licențele. Ori, așa ceva nu e posibil. O autoritate ca ONJN nu poate condiționa acordarea sau retragerea licențelor de operare în domeniul de monopol al jocurilor de noroc de  realizarea unor contracte comerciale între asociații de drept privat, sau ONG-uri, așa cum sunt federațiile. Parlamentul, în diversele etape legislative, poate face orice propunere/lege vrea, este suveran, dar legea trebuie să reziste testului de constituționalitate și celui de contencios administrativ, dupa caz, în caz de contestare”, Tudor Simota, director general ONJN (textul este prezentat în libertatea.ro).

La FRF vin alegerile, scandalurile se țin lanț, rezultatele lipsesc. Oare ce s-ar întâmpla dacă și casele de pariuri ar face un proiect prin care să taxeze FRF pentru rezultate dezastruoase și dezamăgiri constante ale iubitorilor fotbalului românesc?

STAI! Citeste si despre

Seria A: analiză, estimări, ponturi și previziuni la jumătatea sezonului 2018 – 2019

Seria A este în pauza de iarnă așa că am avut un răgaz pentru a …

Biletul zilei – tenis, Australian Open, 20 Ianuarie

Tomas Berdych – Rafael Nadal joaca intr-un meci vedeta din “saisprezecimi”. Diferenta dintre cei jucatori …