sâmbătă , 15 decembrie 2018
Home / Campionatul Mondial din Rusia / 5 ponturi la Uruguay – Franța – Cupa Mondială din Rusia 2018
Uruguay - Franta

5 ponturi la Uruguay – Franța – Cupa Mondială din Rusia 2018

Uruguay – Franța este programată pe 06 Iulie 2018 împreună cu altă partidă extrem de atractivă, Brazilia – Belgia. Dacă Uruguay are un parcurs bun la această ediție, de la Franța așteptările sunt mari, fiind una dintre favoritele competiției.

Este primul meci din sferturile de finală, partidă care se dispută pe stadionul Nijnîi Novgorod

Uruguay – Franța, analiză și previziuni

Uruguay și Franța s-au mai întâlnit de trei ori la Cupa Mondială. Sud-americanii au o victorie (2-1, la CM 1966), iar două partide s-au terminat la egalitate, 0-0 (CM 2002 și CM 2010).

Dificultăți mari pentru Uruguay în acest joc, atât Cavani cât și Suarez acuzând probleme medicale. O misiune grea pentru selecționerul Tabarez, care va avea de înfruntat una dintre cele mai echilibrate echipe prezente în Rusia.

Este și un duel al prietenilor Godin – Griezmann, cei doi jucători fiind în relații foarte apropiate. Diego este naşul fetiţei lui Antoine.

Va fi un duel tacticizat, în care va conta enorm prezența atacanților de clasă. Poate că Suarez – Cavani este un cuplu fabulos, dar dispoziția fizică a acestor jucători este incertă la această oră. Altfel, mă aștept la cel puțin un gol din partea echipei sud-americane.

După victoria împotriva Portugaliei, Uruguay are deja 7 victorii consecutive în toate competițiile, echipa arătând foarte bine organizată.

Chiar dacă defensiva franceză nu este la același nivel,  Mbappe pare că a explodat în Rusia, acesta marcând de două ori, execuții care au dovedit o viteză de reacție fantastică.

Echipele probabile Uruguay – Franța:

Uruguay: Muslera, Caceres, Gimenez, Godin, Laxalt, Nandez, Torreira, Vecino, Bentancur, Suarez, Stuani
Franța: Lloris, Hernandez, Umtiti, Varane, Pavard, Pogba, Kante, Matuidi, Griezmann, Mbappe, Giroud

Înclin spre goluri marcate de ambele părți, GG, pe teren fiind jucători de creație și execuție, iar apărarea franceză pare destul de nesigură. În aceste condiții, francezii vor încerca să țină mingea cât mai departe de poartă și dispoziția de joc a lui Pogba, va fi decisivă.

Foarte posibil și un scenariu cu multe cornere, cu atacuri în valuri și apărare concentrată în jurul careului de 16 metri.

5 ponturi la Uruguay – Franța

Am pariat la Baumbet pe acest joc, în special datorită cotelor peste media altor case de pariuri

Franța nu a câștigat niciun joc cu Uruguay în partidele jucate la CM. În toate competițiile, 4 din ultimele 5 meciuri jucate între cele două s-au terminat 0-0.

BAUMBET: nu juca la această casă de pariuri în 2018 până nu citeşti aici

1.  Ambele echipe marchează @2.30

Totuși, cota nu este strălucită, chiar dacă peste media alto case de pariuri. Mă așteptam la 2.40 poate chiar puțin mai mare. GG înseamnă aici 1-1, poate 2-1 sau 1-2, dar mai mult de 3 goluri nu.

2. Sub 3.5 goluri și Franța câștigă @2.35

Dacă apărările vor funcționa, este greu de crezut că se va depăși limita de 3.5 goluri

3. 2-3 goluri @1.95

Foarte multe depind de momentul primului gol. Franța poate reveni și întoarce rezultatul chiar fiind condusă, Uruguay fără Cavani…

4. peste 3.5 cartonașe @1.55

5. peste 8.5 cornere @1.70

STAI! Citeste si despre

MEGA PONT pentru meciul Uruguay vs Portugalia

Faza eliminatorie de la CM continua maine de la ora 21 cu partida Uruguay vs …

Doua ponturi pentru Franta vs Argentina

Maine incepand cu ora 17, vom urmari infruntarea pe care niciuna dintre combatante nu si-o …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *