miercuri , 13 decembrie 2017
Home / Analize Meciuri / Am pariat pe România în meciul cu Kazahstan

Am pariat pe România în meciul cu Kazahstan

Am pariat pe România în meciul cu Kazahstan, profitând de oferta la Netbet pentru acest joc. De fapt, o partidă între două echipe care sunt varză și numai faptul că am ajuns să ne bucurăm de o victorie contra unor reprezentative care joacă orice altceva decât fotbal, spune foarte multe despre nivelul la care a ajuns reprezentativa României.

Vrei nu vrei, atunci când vezi Kazahstanul în Europa, automat de gândeşti la două elemente care se intersectează: UEFA şi corupţie. O ţară eminamente asiatică, cu doar o fâşiuţuţă de pământ dincoace de Urali, a fost făcută peste noapte europeană, forul de la Nyon forţând geografia pentru bani şi un vot în plus. Nu i-a păsat nimănui că orice deplasare spre Astana, Almatî şi alte oraşe din această îndepărtată ţară reprezintă o grea încercare din toate punctele de vedere pentru oricine….este prezentarea făcută de către prosport.ro acestei țări.

Cosmin Contra se află în fața primului său meci în calitate de selecționer al României, în jcoul cu Kazahstan, din această seară, de la Ploiești. Meciul nu mai are nicio miză pentru tricolori, care au pierdut orice șansă de calificare la Mondialul din 2018, iar interesul din partea suporterilor nu prea există. Părăsită de fani, alături de echipa României au rămas pariorii, care vor face profit de pe urma unor jucători jerpeliți. Acum nu ne mai interesează motivele pentru care tricolorii au ajuns jalnici, ne interesează doar profitul de pe urma lor.

Echipele probabile:
România: Tătărușanu – Benzar, Chiricheș, Grigore, Ganea – Pintilii, R. Marin – Chipciu, Budescu, Grozav – Andone
Kazahstan: Loria – Dmitrenko, Logvinenko, Shomko, Akhmetov – Beysebekov, Suyumbaev, Kuat, Darabaev – Kizhnichenko, Murtazaev

romania-kazahstan-pariu-netbetAșadar, am pariat pe România la cota @1.22 la Netbet pentru un câștig de 44.94 RON. Un pariu slab, în care am riscat 200 RON pentru 44.99. Doar asigurarea oferită de operatorul de pariuri a făcut acest pariu simplu posibil, altfel am fi pariat pe România la grămadă pe vreun bilet cu 8 sau 10 meciuri și nu m-aș fi obosit să urmăresc meciu sau să acopăr live.

Vă dați seama că un egal în această seară ar demonstra că suntem rupți de fotbal, iar atât antrenorul cât și jucătorii ar trebui să se apuce de alte sporturi.

Check Also

Manchester Utd - Manchester City

Premier League: 3 ponturi la Manchester Utd – Manchester City

Facebook Twitter Google+ Manchester Utd – Manchester City, duel între cele mai în formă echipe …

Liverpool - Everton

Premier League: Liverpool – Everton, un meci la care se anunță spectacol

Facebook Twitter Google+ Liverpool – Everton se joacă astăzi, de la ora 16.15, pentru cormorani …

Handicap Asiatic

Handicap asiatic: Tot ce trebuie să știi despre pariurile asiatice

Facebook Twitter Google+ Handicap asiatic: pariu originar din Indonezia și care a devenit popular după …

One comment

  1. Cati bani iti dau sa le faci reclama? Jucatorii adevarati stiu ca netbet e varza. Dispar banii din cont, nu le merge platforma cu zilele, nu iti dau castigurile desi iti arata bilet castigator, nu iti raspunde nimeni la telefon, email, chat…etc. pe scurt, oamenii au pierdut multi bani acolo cu dreptatea in mana. Si mai pe scurt, esti infometat rau daca ai tupeul sa le faci astora reclama.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *